Să fim sinceri, agricultura din prezent nu mai seamănă cu poveștile bunicilor noștri care munceau de la răsărit până la apus. Deși ne bucurăm în continuare de aerul proaspăt din câmp și de mirosul de pământ proaspăt arat, agricultura este acum mai mult o combinație între știință, artă și… puțin noroc. Iar în era digitală, „norocul” ți-l poți face cu mâna ta, investind în tehnologia modernă pentru agricultură.
Conform unui studiu realizat de McKinsey, 62% dintre fermierii intervievați din Europa folosesc sau plănuiesc să implementeze cel puțin o soluție tehnologică modernă în culturile lor. Iată cinci exemple pe care le poți implementa și tu.
1. Sisteme de irigare inteligente pentru agricultura de precizie
Prima dintre investițiile despre care vorbim în acest articol este cea în sisteme de irigare inteligente. Dar ce sunt aceste sisteme de irigare? Ei bine, gândește-te la ele ca la niște doctori mici care verifică permanent „pulsul” terenului, ajustând tratamentul, adică volumul de apă în funcție de nevoi.
Cum pot să facă acest lucru? Prin utilizarea unor senzori care monitorizează în timp real nivelul de umiditate al solului, temperatura și chiar prognoza meteo. Folosind datele colectate, sistemul de irigare asigură constant nivelul optim de apă în sol, astfel încât să nu semene niciun moment cu deșertul Sahara sau, dimpotrivă, să sufere de exces de apă.
Pe lângă acest beneficiu evident, investind într-o astfel de tehnologie, te apropii și mai mult de agricultura de precizie – un concept modern care integrează inovațiile tehnologice și digitale, precum sistemele de irigare, pentru a îmbunătăți gestionarea resurselor și productivitatea agricolă.
Ce alte beneficii obții printr-o investiție în sisteme de irigare inteligente? E simplu: reduci considerabil consumul de apă, optimizezi și costurile aferente culturilor tale. De ce? Pentru că nu folosești mai multă apă decât este nevoie.
Pentru tine, ca agricultor, asta înseamnă că îți rămân mai mulți bani de investit în semințe de calitate sau utilaje noi, în timp ce demonstrezi și o grijă ridicată pentru mediul înconjurător.
👉 Ai nevoie și de mai mult capital pentru investițiile planificate? Atunci poți să apelezi la Filbo – instituție financiară nebancară (IFN) pentru a accesa un credit pentru agricultură.
Dacă ai ce puțin 12 luni de activitate și administrezi o suprafață mai mare de 10 hectare de culturi de cereale, poți să aplici 100% online pentru un împrumut de până la 240.000 RON cu dobândă variabilă. Rambursarea este una flexibilă și poate fi efectuată până la finalul sezonului agricol, tocmai ca tu să nu simți presiune financiară și să te poți concentra asupra businessului tău.
Documentele necesare la aplicare sunt puține: adeverința APIA, extrasul de cont pe ultima lună încheiată și, pentru sume mai mari de 60.000 RON, pot fi necesare și Certificatul de atestare fiscală sau Fișa sintetică AFP, grafice de rambursare pentru creditele în derulare, ultima balanță disponibilă, Declarația Unică etc.
2. Energie regenerabilă pentru creșterea productivității businessului agricol
Și dacă tot vorbim despre grija față de mediul înconjurător, haide să vedem cum pot să influențeze investițiile în energie regenerabilă amprenta de CO2 a businessului tău în agricultură.
Deși investiția inițială în surse de energie regenerabilă, precum panourile solare sau eoliene, poate părea o cheltuială majoră pentru orice agricultor, în timp vei vedea că merită fiecare ban investit la început.
Instalarea panourilor solare, de exemplu, pe acoperișul fermei sau pe parcele de terenuri neproductive transformă lumina soarelui în energie electrică. Este ca și cum ai transforma razele solare într-o forță interminabilă pentru mașini agricole, iluminatul serelor sau pentru încălzirea apei necesare la fermă. Și turbinele eoliene pot genera o cantitate considerabilă de energie, în special în zona de est a țării, în Dobrogea, Constanța sau Tulcea, datorită condițiilor climatice de acolo.
Așadar, în loc să plătești facturi tot mai mari pentru energie, de ce să nu transformi soarele și vântul în adevărați parteneri de business?
👉 Și noi, echipa Filbo, putem să fim partenerii tăi de nădejde atunci când ai nevoie de capital suplimentar pentru a-ți pune toate ideile sustenabile în practică. Plantăm și un copac pentru fiecare contract de credit pe care îl semnezi cu noi. 🙂
Dar revenind la credit, iată ce poți obține dacă ai cel puțin 12 luni de activitate și aplici 100% online pentru un împrumut Filbo Green, special conceput pentru proiectele de mediu:
- Până la 600.000 RON, cu o perioadă de rambursare între 12 și 24 de luni pentru capital de lucru, până la 48 de luni pentru creditele mixte și până la 60 de luni pentru investiții.
- Documentele minime la aplicare: extrasul de cont pe ultimele trei luni și ultima balanță contabilă disponibilă, care să nu fie mai veche decât ultima balanță trimestrială încheiată. Totuși, în funcție de specificul afacerii tale, este posibil să fie necesare și alte documente suplimentare, precum Certificatul de atestare fiscală, Fișa sintetică AFP, contracte de credit în derulare, autorizații de funcționare etc.
- Dobândă preferențială mai mică decât la creditele noastre standard, indiferent de proiectul de mediu pe care dorești să-l implementezi.
3. Echipamente agricole automatizate
Deoarece cu echipamente agricole tradiționale gestionarea câtorva sute de hectare de culturi poate părea o bătălie mult prea greu de câștigat, haide să vorbim și despre echipamentele agricole automatizare și despre cum te pot ajuta ele.
În primul rând, utilajele automatizate reduc semnificativ nevoia de forță de muncă manuală și îți permit să te concentrezi pe decizii strategice. De exemplu, un tractor autonom poate semăna hectare întregi cu o precizie greu de egalat, în timp ce o combină automatizată poate recolta cereale cu o viteză impresionantă. Acest nivel ridicat de acuratețe este esențial pentru agricultura de precizie, unde fiecare metru pătrat de teren este tratat conform nevoilor sale.
Apoi, să vorbim despre timp – știi deja că este o resursă prețioasă în agricultură; la fel de valoroasă ca apa într-o zi toridă. Iar echipamentele moderne nu doar că lucrează mai repede și cu o precizie mai mare, dar folosesc și resursele mai eficient.
Și pulverizatoarele inteligente sunt un bun exemplu de menționat aici. Acestea aplică îngrășăminte sau pesticide doar acolo unde este necesar, reducând risipa și protejând mediul. Rezultatul? Economii semnificative la costuri și un impact minim asupra solului și plantelor.
👉 Totuși, reducerea costurilor nu este suficientă pentru succesul unui business agricol. Un rol important aici îl joacă și fluxul de numerar deoarece numai dacă îl administrezi corect poți dispune oricând de capitalul de lucru de care are nevoie businessul tău. Descoperă cum să gestionezi mai bine capitalul de lucru și ce surse de finanțare ai la îndemână în caz de nevoie!
4. Drone pentru monitorizarea culturilor pentru a crește competitivitatea

Acum, hai să ne imaginăm următorul scenariu: stai pe marginea câmpului, cu un pahar răcoritor de apă în mână, în timp ce o dronă zboară deasupra culturilor tale, oferindu-ți o vedere panoramică în timp real. Nu, nu este un film SF, ci viitorul agriculturii moderne de care te poți bucura chiar în prezent dacă investești în drone pentru monitorizarea culturilor.
În loc să verifici fiecare colț al terenului pe jos, dronele pot scana totul în câteva ore. În plus, cu ajutorul inteligenței artificiale integrate, acestea îți pot oferi informații despre starea sănătății plantelor tale, precum și despre nivelul de umiditate din sol. Mai mult decât atât, unele drone pot chiar sugera soluții pentru problemele identificate. E ca și cum ar avea o superputere de a „vedea” boala înainte ca aceasta să devină vizibilă cu ochiul liber.
Așadar, data viitoare când vezi o dronă zburând, să nu presupui că filmează doar pentru rețelele sociale – s-ar putea să fie doar un fermier smart care a făcut deja o astfel de investiție și a decis că e o zi potrivită să-și monitorizeze cultura de la distanță.
👉 Dacă vrei să rămâi competitiv și să cumperi drone pentru monitorizarea culturilor, dar ai investit deja în alte proiecte, poți să obții extra cash pentru afacerea ta, de la Filbo.
Dacă ești deja clientul nostru și totalul creditelor active nu depășește 215.000 RON, atunci poți obține un al doilea împrumut mai rapid și mai avantajos. Pentru sume de până în 35.000 RON ai nevoie doar de ultimul extras de cont, iar pentru sume mai mari ai nevoie și de ultima balanță disponibilă. În urma analizei, în funcție de specificul afacerii, pot fi necesare documente adiționale (Certificat atestare fiscală sau Fișa sintetică AFP, contracte de credit în derulare, autorizații de funcționare etc.).
5. Software-uri de management agricol pentru a reduce riscurile
Pentru că agricultura nu este doar despre utilaje și instrumente agricole moderne, haide să vorbim și despre software-uri de management agricol. La ce te ajută?
În primul rând, în loc să te bazezi pe instinct și pe prognozele meteo generale atunci când semeni, folosind un software agricol poți avea hărți, date meteo mai precise și analize ale solului care să te ghideze. Este ca și cum ai avea la dispoziție 24h/24 un agronom virtual care să te îndrume la fiecare decizie.
La ce mai poate fi folositor un software agricol? La optimizarea resurselor și gestionarea cheltuielilor. Un software inteligent îți poate oferi recomandări precise despre cum să aplici îngrășămintele sau pesticidele necesare plantelor tale. În același timp, îți oferă și o vedere clară asupra economiilor și cheltuielilor, astfel încât să știi exact unde se duc banii și cum să obții un ROI mai bun.
👉 Pe lângă folosirea unui software agricol, există mai multe acțiuni pe care le poți implementa pentru a crește profitabilitatea culturilor tale. Află care sunt acestea!
În final, prin adoptarea acestor idei de investiții în tehnologia modernă în agricultură, nu doar că îți maximizezi randamentele și reduci costurile, dar contribui și la protejarea mediului înconjurător. Iar pe termen lung, o astfel de abordare sustenabilă nu va face altceva decât să te mențină în fața competitorilor și să îți asigure o poziție solidă pe piață, indiferent de provocările economice sau climatice.
Sursă foto: Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock


