Strategii de dezvoltare a firmelor de transport cu ajutorul unei finanțări

Industria transporturilor este unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei mondiale, responsabilă pentru deplasarea oamenilor și a bunurilor dintr-un punct în altul. Însă, ca în orice altă industrie, și firmele de transport se confruntă cu o serie de obstacole care pot sta în calea dezvoltării companiei.

Conform unui studiu realizat de endava.ro, printre principalele obstacole cu care se confruntă antreprenorii care activează în domeniul transporturilor se numără costurile ridicate, necesare pentru desfășurarea activității.

Descoperă în cele ce urmează câteva soluții eficiente pentru principalele provocări din domeniul transporturilor, dar și strategii de dezvoltare pe care le poți pune în aplicare.

 

Principalele provocări cu care se confruntă o firmă de transporturi

 

Mediul economic dinamic este principalul factor care afectează dezvoltarea unei afaceri, indiferent de domeniul său. Iată care sunt principalele obstacole în sectorul transporturilor și cum să le depășești.

1.    Prețurile la carburanți

Carburanții reprezintă o parte importantă a costurilor, iar fluctuațiile de preț pot avea un impact semnificativ asupra profitabilității firmelor de transport. Pentru a face față acestei provocări, orice firmă de transporturi trebuie să găsească modalități de a economisi carburant și de a menține, în același timp, prețurile pentru prestarea serviciilor, la un nivel competitiv. Iată câteva metode prin care poți să economisești costurile aferente carburanților:

  • investește în vehicule cu un consum redus de carburant – chiar dacă o astfel de investiție este una costisitoare, te poate ajuta să reduci costurile pe termen lung prin reducerea cheltuielilor cu carburantul;
  • planifică eficient traseele pentru a evita distanțele suplimentare – atunci când trebuie să transporți anumite materiale pentru un client, asigură-te că găsești un alt client pentru care să livrezi produse de la destinația respectivă spre casă. O soluție în acest sens este identificarea clienților pe bursa de transport.
  • asigură mentenanța regulată a vehiculelor – această activitate poate preveni deteriorarea mașinilor și poate reduce consumul de carburant.
  • utilizează sisteme de management al combustibilului – acestea te pot ajuta să monitorizezi și să controlezi consumul de carburant, deoarece îți oferă informații utile, precum cantitatea de carburant utilizată de fiecare vehicul, și detectează anumite pierderi de combustibil frauduloase sau cauzate de nereguli ale mașinilor.

 

👉 Dacă fluctuația prețurilor la carburanți te-a prins nepregătit și te confrunți cu probleme ale cashflow-ului, poți să apelezi la un credit rapid care să te mențină pe linia de plutire. Descoperă 5 beneficii pe care le aduce un credit afacerii tale.

 

2.    Dificultatea proceselor operaționale/ administrative

Chiar dacă la început, o firmă mică de transport poate fi mai ușor de gestionat, având mai puține mașini în flotă, odată cu dezvoltarea ei, ai nevoie de tehnologii moderne care să te ajute să automatizezi unele procese și să administrezi mai ușor afacerea. Iată câteva idei care îți pot fi de folos în acest sens:

  • implementarea unor sisteme de management al flotei – acestea îți permit să monitorizezi și să gestionezi întreaga flotă de vehicule, inclusiv să ții evidența rutelor parcurse, a timpilor de oprire și a întârzierilor.
  • folosirea unor sisteme de navigație și avertizare a șoferilor – acestea te pot ajuta să obții o planificare profitabilă a rutelor, astfel încât să optimizezi consumul de carburant și să eviți întârzierile. Un sistem de navigație îți realizează automat rapoarte utile, pe anumite perioade de timp, care te pot ajuta să iei deciziile potrivite pentru dezvoltarea afacerii tale. În ceea ce privește sistemele de avertizare, acestea pot ajuta șoferii să conducă proactiv, prevenind astfel accidentele și daunele, alături de costurile asociate lor;
  • folosirea unor sisteme de monitorizare a condițiilor de încărcare – acestea pot fi folosite pentru a monitoriza temperatura, umiditatea și alte condiții de încărcare, astfel încât mărfurile să fie transportate în condiții de siguranță și conform standardelor de calitate.

 

3.    Competiția – analiza unei firme

Competiția poate fi o amenințare pentru oricine și, indiferent de experiența pe care o ai ca antreprenor, este necesar să te documentezi și să identifici mereu soluții care să te poziționeze în fața competitorilor tăi pe piață. Iată câteva idei utile pe care le poți pune în aplicare:

  • oferă servicii personalizate – de exemplu, poți să oferi pachete de servicii cu prețuri personalizate pentru fiecare client, în funcție de analiza unei firme și cerințele specifice ale acesteia privind traseele și programele de livrare;
  • folosește tehnologie de ultimă generație – utilizarea tehnologiei moderne, precum sistemele menționate anterior, poate să îmbunătățească eficiența și calitatea serviciilor oferite, precum și experiența clienților;
  • oferă servicii suplimentare – pentru a te diferenția de competiție, o idee potrivită ar putea fi oferirea serviciului de depozitare temporară a mărfurilor sau de management al stocurilor. Acesta te va putea ajuta să identifici noi clienți.

 

👉 Profită de tehnologie și dezvoltă-ți portofoliul de clienți. Dacă ești client Filbo, poți să beneficiezi gratuit de servicii non-financiare prin intermediul colaboratorilor noștri. De exemplu, ai la dispoziție o platformă care îți oferă acces la date importante ale altor firme din România.

 

3 strategii concrete pentru dezvoltarea unei firme de transport

credit firma transport

Pe lângă implementarea soluțiilor prezentate mai sus pentru a trece peste principalele obstacole, iată alte trei strategii pe care poți să le implementezi pentru dezvoltarea firmei tale.

 

1.    Specializează-te în anumite tipuri de mărfuri

Pe lângă transporturile obișnuite pe care le faci, o idee bună care ar putea contribui la dezvoltarea firmei tale de transport este specializarea în anumite tipuri de mărfuri, precum cele perisabile sau periculoase. Implementarea unei astfel de soluții îți poate crea oportunități noi de afaceri și îți poate crește veniturile.

 

👉 Indiferent de tipul de activitate și de transport pe care îl desfășori, asigură-te că respecți reglementările în vigoare. Descoperă ce obligații ai înainte și după înființarea unui SRL.

 

2.    Investește în creșterea eficienței și productivității

Pentru a-ți dezvolta afacerea, pe lângă vehicule performante și utilizarea de tehnologii moderne, trebuie să investești și în resursele umane care au, de cele mai multe ori, cea mai mare contribuție în ascensiunea unei afaceri.

 

Strategiile de creștere a eficienței și productivității angajaților tăi nu trebuie să lipsească din planul de dezvoltare al afacerii. Iată câteva idei pe care le poți lua în calcul:

  • acordă-le angajaților tăi salarii competitive pentru a-i menține motivați;
  • oferă beneficii extrasalariale pentru a rămâne competitiv pe piață și pentru a atrage angajați de calitate;
  • oferă-le acces angajaților la workshopuri de formare și perfecționare;
  • oferă posibilități reale de avansare în cadrul companiei.

 

3.    Promovează-ți afacerea

Promovarea afacerii tale în domeniul transporturilor este un pas important pentru dezvoltare deoarece te ajută să atragi mai mulți clienți și, implicit, să obții mai multe vânzări.

Iată câteva exemple pe care le poți pune în aplicare pentru a-ți promova afacerea:

  • folosește-te de publicitatea online: optimizează-ți site-ul web pentru motoarele de căutare, astfel încât să crească vizibilitatea acestuia în online, creează-ți pagini social media dedicate afacerii tale și postează constant; apelează la reclame plătite pe rețelele de socializare;
  • participă la expoziții și târguri de specialitate – acestea îți pot oferi o ocazie excelentă de a cunoaște clienți și parteneri de afaceri care să contribuie la dezvoltarea firmei tale.

 

👉 Noi, echipa Filbo, înțelegem că dezvoltarea afacerii presupune mult efort și timp alocat, de aceea, unul dintre scopurile noastre este să oferim antreprenorilor resurse financiare, dar și non-financiare de încredere. Conform unui sondaj efectuat în luna mai, clienții noștri ne-au spus:

  • 9 din 10 clienți declară că avem un proces rapid în ceea ce privește finanțarea;
  • 9 din 10 clienți declară că avem cerințe normale în ceea ce privește solicitarea documentelor;
  • 9 din 10 clienți declară că ne-ar recomanda cunoscuților, având în vedere procesul, costurile și rapiditatea obținerii unui credit.

 

Atunci când ești informat din surse sigure și când dispui de surse de finanțare de încredere, orice obstacol poate fi depășit pentru a ajunge la nivelul de dezvoltare pe care ți l-ai propus. Folosește-te de informațiile din acest articol și implementează soluțiile pe care le consideri potrivite pentru afacerea ta.

 

Sursă foto: shutterstock.com